Spre Adevăr – Pe Contrasens
– I –
OAMENI şi oameni sunt pe lume,
Nu poţi să-i ştii pe toţi anume;
Până-i mai afli lumii faţa,
Priveşte printre rânduri viaţa.
Chiar de nu ştii filozofie,
Când lupţi ca omul OM să fie,
Să ai un ţel şi o măsură
Pe cât în cuget, şi la gură.
– II –
Scrie cu litere de-o şchioapă:
LUME, AI UN PICIOR ÎN GROAPĂ!
Câţi vor mişca măcar un deget
Peste orgolii fără preget?
Să ceară, nu se dau în lături,
Dar grija celui de alături
Puţini voiesc să şi-o asume:
OAMENI şi oameni sunt pe lume.
– III –
Oamenii sunt nişte lichele
Cameleoni în toate cele,
Și pe deasupra, fiecare,
Se crede cel mai cel sub soare!
Aşa-s de fără cap şi coadă,
Că zău, de-ai pune chiar iscoadă
Să le tot stea numai pe urme,
Nu poţi să-i ştii pe toţi anume.
– IV –
Azi ticăloşii fac paradă
În plină zi, şi-n plină stradă.
Păi grija oamenilor legii
Este să aibă privilegii,
Că doar nu-s ei pocniţi la tâmplă
Să-i doară ceea ce se-ntâmplă.
Păzea!…Aceasta mi-e povaţa
Până-i mai afli lumii faţa.
– V –
Nu vezi că sus mai sunt şi stele,
Nu vezi că-n jur sunt şi castele,
Nu vezi nimic atâta vreme
Cât rostul vieţii tale geme,
Răstălmăcit în fel şi chipuri
Sub poleitele nimicuri!
De vrei să-nlături suprafaţa,
Priveşte printre rânduri viaţa.
– VI –
Sufletul tău doreşte pacea?
Înmoaie-ţi, frate, carapacea,
Și-nvaţă pentru toţi să suferi:
Calci jos pe spini – sus calci pe nuferi!
Iubirea e lumina care
Prin har în cel smerit apare,
Iubirea-i cea care te-nvie
Chiar de nu ştii filozofie.
– VII –
Lumea căzută-ţi stă în cale
Și cel viclean, cu ale sale…
Nu dispera, ci cu credinţă
Fă tot ce-ţi stă în neputinţă,
Dar visul roz cu Nàtàfleaţă
Salvat de pară mălăiaţă
Alungă-l ca pe o stafie
Când lupţi ca omul OM să fie.
– VIII –
Inima ta e poarta Troiei,
Calul troian – propria-ţi voie:
Veghează deci, ostaş, altminteri
Cazi pradă relelor deprinderi.
Oricine-ai fi, prin sacrificiu,
Pui pofta-n cui oricărui viciu,
Însă drept spadă şi armură
Să ai un țel şi o măsură.
– IX –
Ţi-ar cade capul de pe umeri
Dacă te-ai apuca să numeri
Tot soiul ticălos de greieri
Care îți ţopăie pe creieri.
Această realitate sumbră
Nu o lăsa ascunsă-n umbră,
Ci ţine-o drept învăţătură
Pe cât în cuget, şi la gură.
– X –
Pe cât în cuget, şi la gură
Să ai un ţel şi o măsură
Când lupţi ca omul OM să fie,
Chiar de nu ştii filozofie.
Priveşte printre rânduri viaţa
Până-i mai afli lumii faţa,
Nu poţi să-i ştii pe toţi anume:
OAMENI şi oameni sunt pe lume!