Stresul oxidativ și aciditatea

By 01.08.2018 iunie 14th, 2022 Apa

Se vorbește foarte mult despre acidifierea organismului și radicalii liberi, dar foarte puțin despre modalitățile de prevenție. Ni se propun soluții frontale, fără să existe însă o explicare a principiului de funcționare și un răspuns suficient de clar privind posibilele efecte secundare pe termen lung.

Pentru a aduce puțină rigoare asupra acestui subiect, vom face apel la o disciplină care studiază de aproape un secol această problematică: Bioelectronica Vincent (BEV). Această disciplină a fost pusă la punct și perfecționată de inginerul hidrolog francez Claude Vincent în anii 1920-1950, împreună cu foarte mulți alți cercetători în medicină și chimie.

Conform BEV, există o corelație solidă între homeostazia organismului și calitatea apei, alimentelor și a mediului înconjurător. Toate fluctuațiile acestora din urmă se reflectă la nivelul fluidelor biologice în variații ale pH-ului, Redox-ului (ORP – Oxidation / Reduction Potential) și a vâscozității (rezistivitatea).

Tehnici de măsurare a pH-ului și ORP-ului

Metodele de calcul introduse de BEV arată că există o interdependență între noțiunea de potențial redox (factorul electric) și cea de pH (factorul magnetic), iar măsurarea lor separată duce la concluzii eronate.

Realul potențial redox al unei soluții lichide sau vâscoase se măsoară introducând în ecuație o metodă de calcul care să elimine aportul adus de variațiile pH-ului. Parametrul rezultat din această metodă de calcul se numește rH2, un „ORP” invariabil la valorile pH-ului, care arată adevăratul potențial antioxidant al unei substanțe.

Formula de calcul este: rH2 = ORP x 0,033 + 2 x pH (derivată din formula Nernst)

Exemplu: pentru un ORP de 220 mV,
– la pH de 2,5 vom obține: rH2 = 220 x 0,033 + 2 x 2,5 = 12,26 mV
– la pH de 6,5 vom obține: rh2 = 220 x 0,033 + 2 x 6,5 = 20,26 mV

Explicitarea acestor noțiuni:
Noțiunea de ORP ca factor antioxidant în promovarea apelor ionizate/antioxidante are un viciu de procedură: măsoară potențialul electric al motorului unui iaht cu pânze fără să țină cont în momentul măsurătorii de viteza cu care bate vântul (pH-ul – capacitatea magnetică a soluției). 

Această falie procedurală poate fi demonstrată printr-un experiment simplu (vezi pag.6).

1.  Se introduc 10 g de vitamina C în 100 ml de apa distilată (pH-7) și se obține un pH de 3.3 și ORP de cca +100 mV. Dacă se adaugă soda caustică (alcalinizat extrem) până la un pH de 9, potențialul ORP al Vitaminei C se ameliorează chiar până la 10-20 mV, deși în soluție nu a mai fost adăugat nici un alt antioxidant.
2. se introduce sodă caustică în 100 ml apa ionizată (pH-9) și ORP de cca 200 mV până se obține un pH de 3. În acel moment, ORP-ul scade la +100 mV.
De unde rezultă că așa-zisul potențial antioxidant al apei ionizate provine dintr- o eroare de calcul. Este ca și cum ai compara viteza între două iahturi cu pânze în zile diferite: la un iaht, într-o zi în care vântul bate cu 30 Km/h (pH-3); la celălalt, într-o zi când vântul bate cu 90 Km/h (pH-9).
Eroarea este evidentă, și totuși s-a construit o argumentație comercială exagerată pe aceste măsurători incomplete.

Ca să fim obiectivi, o apă alcalin-ionizată nu este o apă de uz curent ci o apă terapeutică, specifică unor anumite afecțiuni deja instalate. Efectul curativ nu vine doar de la potențialul antioxidant al H2 ci și de la nano-particulele de platină eliberate în apă prin electroliză, căci dacă s-ar utiliza doar doi electrozi din aur sau argint… nu ar mai avea același efect. Aceste nano-particule de platină nu au o selectivitate corectă în neutralizarea radicalilor liberi, ori se știe că la nivel cerebral neuronii se apară de infecțiile bacteriene și parazitare cu ajutorul unor radicali liberi. Odată slăbită această barieră protectoare, neuronii și celulele stem neuronale sunt vulnerabile la posibile infecții bacteriene precum meningita, infecții ale sinusurilor paranazale, otite, etc. Datorită lipsei de monitorizare medicală pe termen lung la consumatorii intensivi de apă alcalin-ionizată, putem presupune o incidență asupra unor afecțiuni precum Parkinson sau Alzheimer. Prudență așadar, căci aceste informații vin de la mari specialiști în domeniul Apei…

Se mai întreține o confuzie între termenii alcalin/alcalinizant, de unde și publicitatea intensă că o apă alcalină ne-ar putea alcaliniza fluidele biologice și țesuturile. Dar o alcalinitate adusă de minerale anorganice – fie ele alcaline – nu este validă.

Dacă ținem cont de realitatea biologică, trebuie să admitem că pH-ul sangvin este reglat de disocierea acidului carbonic, din H2CO3 în HCO3 (bicarbonat) prin extragerea unui H+ pentru formarea HCL. Acest proces se numește maree alcalină post-pranială și el este cel care alcalinizează sângele și țesuturile. Pentru aceasta nu este nevoie de ape alcaline (care nu alcalinizează) ci este necesară o activitate fizică și respirație profundă (acumulare de acid carbonic H2CO3) și de o masă luată la oră fixă și precedată de un aport constant de NaCl (ionii de clor atrag H+ pentru a forma HCL).

Homeostazia unui organism uman implică așadar mecanisme biologice foarte complexe, unde radicalii liberi endogeni sunt reciclați delicat, cu ajutorul unor molecule antioxidante precum ar fi vitaminele C, A, E, glutationul, flavonoidele și polifenolii, iar aciditatea este reglată prin activitate fizică și o nutriție adecvată.

O abordare integrativă a Homeostaziei

Bioelectronica BEV a reușit să transpună toți acești parametri pe un grafic bidimensional numit Bioelectronigrama, în care cadrul de apariție a fiecărei afecțiuni poate fi precis delimitat. Astfel, putem dispune de o hartă de activitate virală și bacteriană în care fiecare specie ocupă un anumit loc. După cum observați, zona alcalin/antioxidantă în exces corespunde cu mediul preferat de bacteriilor patogene.

Această Bioelectronigrama ne ajută să înțelegem că fiecare variație a acestor parametri fizico-chimici poate modifica Terenul Biologic, spre beneficiul sau dezavantajul organismului și nici un exces nu este fără urmări: „Totul este otravă și nimic nu este otravă, căci doza face otrava!”.  Citat din Paracelsus, în anul 1500.

După cum vedeți în această bioelectronigramă, o alunecare spre zona alcalin/antioxidantă reprezintă un risc de afecțiuni cu bacterii patogene: tifos, difterie, tuberculoză. Un studiu recent arată că viața paraziților Caenorhabditis elegans este prelungită de această apă ionizată.

Concluzie
Aceste ape artificiale sunt substanțe terapeutice necesare pentru anumite tratamente, dar nu sunt nicicum  de uz curent. 

Nimeni nu neagă că trăim într-un mediu din ce în ce mai acidifiant, cu o nutriție devitalizată și demineralizată. Soluția nu este însă eliminarea frontală a radicalilor liberi cu o mitralieră antioxidantă și nici să bem bicarbonat după ce ne-am îndulcit cu ciocolată.

Pentru a menține un echilibru acido/bazic și un nivel antioxidant corect este necesară în primul rând eliminarea alimentelor acidifiante, oxidante și înlocuirea lor cu o alimentație biologică, lacto-fermentată, cu suplimente de Vitamina C și minerale. Este necesară de asemenea hidratarea cu o apă pură și o activitate fizică și psihică adecvată, care în sinergie cu alimentația vor asigura aceea stare numită Homeostazie.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.