Vaccinul si Imunitatea noului născut

By 25.09.2018Alergii, Terapii

Plec mereu de la premisa ca pentru toate persoanele care dezbat acest subiect, mai presus de toate este sănătatea lor si a copiilor lor. In acest caz orice îndoială, orice critica, este binevenita, pentru ca nu va face decât sa testeze fiabilitatea acestui concept terapeutic.
In acest sens, una din dilemele neelucidate încă ar fi următoarea:  vaccinarea este o metoda de imunizare activa profilactica prin stimularea sistemului imunitar cu ajutorul unor viruși inactivi. Sa spunem ca in cazul adulților acest concept ar avea o oarecare justificare, dar in cazul noi-născuților se pune întrebarea: despre care sistem imunitar este vorba? 

Toleranta imunitara…o dilema vaccinala

In prima etapa de viată, mamiferele in special nu au un sistem imunitar, ci o perioada de Imunitate Toleranta, așa cum se arata in tratatul de  imunologie si imunochimie de Universitatea din Bucuresti (http://www.justmed.eu/files/mihaescu.pdf; 272) :
„Inducerea stării de toleranță, prin contactul timpuriu cu antigenul, înainte de naștere sau imediat după aceea (n.a: 21 zile cobai/ 21 luni copii), se datorează faptului ca, în stadiul embrionar si o perioada postnatala de durata variabila în funcție de specie, sistemul imunitar este imatur si în consecință, foarte sensibil la inducerea stării de toleranta imunitara. Starea de toleranță se induce experimental, la șoarecii nou-născuți, față de toate tipurile de antigene. Revelatoare în acest sens sunt stările de toleranță, induse la animalele nou-născute, față de celulele provenite de la organisme genetic diferite.
Concluzia a fost ca, prin contactul timpuriu, în cursul vieții embrionare, al limfocitelor cu antigenele, se creează o stare de toleranta specifica fata de nonself (n.a.:orice molecula introdusa in organism) si ulterior, antigenele inductoare ale tolerantei vor fi recunoscute ca self si tolerate”.

Foarte relevanta este următoarea fraza: „Animalele injectate la naștere cu celule alogenice, vor accepta la vârsta adulta grefele tisulare de la organismele donoare de celule”.
Mai concret, rezulta ca acesti viruși vaccinali, crescuți pe diverse culturi celulare, odată introduși  în sângele copilului de 0-2 ani,  vor fi acceptați de sistemul imunitar pe viitor, mai ales de către copiii nealăptați la sân. Iar un virus acceptat își va crea condiții favorabile pentru a-și chema „familia si prietenii”.
Dovezi ale acestui „efect bumerang” găsim in acest studiu sau in vivo, pe scara larga.
Atât timp cat nu se va explica compatibilitate actului vaccinal cu Toleranta imunitara a noilor născuți, vaccinarea copiilor rămâne un act medical indezirabil.

Aplicata cu realism însă, eficacitatea acestui concept de toleranta imunitara pe subiecți umani  a fost un formidabil succes la „Hospital for Sick Children” din Toronto. La acest spital au fost realizate in anul 2001 grefe de inima pe copii cu vârste intre 0 si 14 luni (o medie de 2 luni) cu grupe sanguine diferite si fără nici o medicamentație. Rezultatele au fost extraordinare: grefa de organe a fost acceptata fără probleme, iar 8 din cei zece copiii au supraviețuit si sunt bine sănătoși si astăzi. Cele doua decese s-au datorat altor afecțiuni cu care s-au născut si a dificultății actului chirurgical. Semnale minore de respingere au fost detectate doar într-unul din cazuri, din motive adiacente. Datorita aplicării acestui protocol, Spitalul din Toronto a scăzut rata mortalității in operațiile de transplant de la 57 la 7%, așa cum reiese din acest studiu publicat in revista New England Journal of Medicine.
De ce nu este predata aceasta reușită imunologica studenților la medicina? Ca sa nu dea ideii ?
Realitatea imunologica a acestei vârste fragede ar permite inducerea unei compatibilități sangvine universale si eliminarea alergiilor printr-o punere in contact directa si benefica cu ansamblul moleculelor si proteinelor exogene. Combinata cu o alimentație corecta a mamei si cu o alăptare îndelungată, ar deveni cel mai puternic scut imunitar pentru copiii noștri.
Dacă vaccinarea chiar dorește sa indice sistemului imunitar care ii sunt agresorii, de ce nu se produce un spray vaccinal, sau o crema,  care sa imite modul natural in care suntem expuși la acești viruși? De ce se introduce în sânge virusul inactivat la copii odată ce virușii pătrund in organism prin sistemul respiratoriu sau cel digestiv si nu zboară prin aer cu seringa in mana ?
Aceasta „șablonizare” a conceptului vaccinal a fost denunțată într-o recenta conferință susținută de Dr. Luc Montagnier (Nobel medicina), ținută la Institutul internațional de Micro-Imunoterapie: „actul vaccinal se face fără o analiza prealabila a stadiului imunitar al copiilor si se administreaza unele vaccinuri in situații non-adecvate „. Sper sa fie o informație cu ecou in rândul pediatrilor.

Eficacitatea vaccinala

In contextul conceptului de imunitate toleranta prezentat mai sus, eficacitatea vaccinului aplicat copiilor pana in 2 ani este extrem de discutabila. Întrucât nu exista studii cu grup de control despre eficacitatea actului vaccinal pe subiecți umani ci doar statistici comparative, vom da ca exemplu acest buletin statistic publicat de Ministerul francez in 1974, care –citit printre rânduri – arata o realitate foarte sugestiva:
Aportul vaccinării la sănătatea publica.

 

 

                                                                                                                                                                      Cu o mortalitate la tuberculoza de 4 ori mai mare in Franța (unde vaccinul este obligatoriu) fata de Olanda,  vaccinarea nu pare a avea un rol preventiv.

Siguranța adjuvanților
O alta critica adusa actului vaccinal se datorează dispariției vaccinurilor care foloseau fosfatul de calciu ca adjuvant si înlocuirea lor cu aluminiu si mercur, substanțe care asigura o perioada de garanție mai lunga, dar au o toxicitate sporita.

Profesorul Romain Gherardi, este specialist în boli neuromusculare, licențiat în neurologie și patologie. Este director al Unității INSERM (Institutul Național de Sănătate și Cercetare Medicală) la Universitatea Paris-Est și șef al serviciului Histologie – Embriologie a Spitalului Henri Mondor.  Într-un studiu publicat în 2015 el afirma: Experimentele pe modele animale‍ arată că nanoparticulele de aluminiu sunt bio-persistente in monocitele țesutului si pot atinge in prioritate ganglionii limfatic de drenaj înainte de a ajunge în fluxul sanguin prin fagocitoză. Următorul pas este este prezenta lor in splină și acumularea lor in creier.
Dar semne de întrebare legate de acești adjuvanți exista chiar printre experții farmaceutici. Dr. Nathalie Garçon, responsabila Centrului de adjuvanți vaccinali al Companiei GSK (GlaxoSmithKline), a afirmat despre aluminiul utilizat în vaccinuri următoarele:” În realitate, singurul adjuvant autorizat pentru consumul uman (aluminiul*), este si cel mai empiric. Nimeni nu știe cum funcționează, nimeni nu știe bio-persistenta sa. […] De fapt, cred că dacă ar trebui să fie introdus astăzi pe piață, acest produs nu ar fi acceptat!” Extras din prezentarea privind evaluarea siguranței vaccinurilor, SUA, 2002 (p. 220).
Si studiile care atesta efectul neuro-toxic al acestor adjuvanți vaccinali nu lipsesc: https://www.vaccinssansaluminium.org/bibliographie-scientifique/

Concluzie
Se vaccinează pe acest concept de injectare de viruși de un secol si ceva. Oare medicina nu a mai avansat intre timp? Oare nu s-au descoperit si alte metode de imunizare a nou-născuților decât  decât aceste cocktailuri de viruși si metale grele? Oare o vitalizare nutritionala nu ar fi mai benefica, atât pentru mama cat si pentru copil?
Un posibil răspuns la acest imobilism pe dogma vaccinala il da Prof. Romain Gherardi într-un articol din Liberation
„Industria vaccinurilor se confruntă cu o creștere a beneficiilor deosebita:. Șase miliarde de dolari în 2006, 42 în 2016, pentru a ajunge la 100 de miliarde în 2025”.
Speram ca obiectivul prioritar al acestei industrii sa fie creșterea imunității copiilor noștri si nu creșterea profitului.

 

 

 

Leave a Reply