Skip to main content

Geneza Viului: Microzimas -unitatea de baza a Vieții (1)

By 29.06.2018februarie 25th, 2024Nutriție

Cauzele bolilor si secretul Vitalității. Microzimele si energia coloidala Atunci am văzut că, pentru cei mai mulți, știința este doar ceva din care trăiesc, iar aceia vor idealiza şi erorile dacă-şi pot duce existență pe baza lor. (J.P. Eckermann – Conversații cu Goethe)

În secolul 20 trăim într-o societate sterilizata. Ne naștem în săli de spital aseptizate si locuim în cuburi aspirate si climatizate. Alimentația este pasteurizata iar apa este clorata. Motivul? Ne ferim de bacterii si viruși!
Si totuși deținem 100.000 de miliarde de bacterii si viruși doar in intestin si inhalam la fiecare respirație 20.000 de viruși + 5.500 de bacterii.


Metagenomic Characterization of Airborne Viral DNA Diversity in the Near-Surface Atmospher (Cu mențiunea ca speciile virale si bacteriene din aerul urban sunt diferite de cele din aerul alpin…)

Așadar ne scăldam in bacterii si viruși dar ne luptam mereu împotriva lor.
Dar poți sa faci baie fără sa te uzi ?
Pana la urma, microbii si virușii aceștia care ne înconjoară, ne sunt prieteni sau dușmani?
Ce trebuie sa facem ca sa nu fim afectați de toate aceste microorganisme invizibile?
Ca sa răspundem la aceste întrebări trebuie ne reîntoarcem in trecut cu 150 de ani…

Microbul este nimic, terenul este totul
La jumătatea secolului 19, Dr. Claude Bernard (1813-1878), fondator al medicinei experimentale și personalitate centrală în istoria fiziologiei, descoperea importanta vitală a pancreasului pentru digestie, a ficatului pentru reglarea zahărului din sânge, modul cum nervii vasomotori contractă și dilată vasele sanguine. A fost primul medic francez căruia i s-au organizat funeralii naționale. Un caracter foarte pragmatic, care si-a consolidat afirmațiile prin validarea lor practica, ceea ce l-a făcut sa declare după câteva decenii de practica medicala ca: „Microbul este nimic, Terenul este totul”.

Conceptul acesta a fost dus mai departe de către un alt medic de prestigiu, Dr. Antoine Bechamp, care a demonstrat ca nu celula este unitatea de baza a vieții ci unele nanoparticule numite de el Microzimas.
De la Dr.Béchamp încoace au mai existat specialiști care s-au dedicat studierii acestor minuscule particule vii, dar întrucât nu exista o recunoaștere oficiala a existentei lor, fiecare le-a numit după propria viziune :
– Somatide pentru Gaston Naessens,
– Endobionte pentru Enderlein,
– Nanobi sau Nanobacterii pentru geologii moderni,
– Micoplasma pentru Pr. Montagnier

Plecând de la realitatea biologica a Microzimelor, vom descrie in cele ce urmează arătam cele patru mecanisme esențiale in funcționarea unui organism:
1) Microzimas – unitatea de bază, structurală și funcțională a Vieții
2) Pleomorfism – Mutabilitatea funcțională a microzimelor
3) Coloidul – generatorul energetic al viului.
4) Transmutație biologica – fuziune nucleara la rece

1) Microzimas – unitatea de bază, structurală și funcțională a Vieții

„Nimic nu cade prada morții, totul cade prada vieții” (Dr. Antoine Bechamp)

Antoine Bechamp (1816-1908), doctor in științe medicale, chimie si in farmacie, a certificat experimental celebrul dicton al Dr. Bernard, demonstrând ca nu celula, ci unele micro-organisme sunt unitățile de baza ale vieții. Acestor microorganisme le-a dat numele de Microzimas (zyma –viată)
Béchamp a început prin studiul fermenților si substanțelor enzimatice,  pe care le-a numit zymaze. Lucrând cu o clasa de organisme numite mucegaiuri, care dezintegrează materia organica, Béchamp a văzut ca acestea se formează printr-o aglomerare de granulații. Aceste granulații, ca sub-componente ale zymazelor, au fost numite microzyme sau “mici fermenți”

In monumentala sa lucrare „Les Microzymas”, Dr. Bechamp aduce un elogiu acestor Microzimas:
„Când un alcalin caustic sau un acid puternic atacă și transformă materia organică, nu este nimic surprinzător. Dar când aceste infime microzime, organisme fără reacții chimice violente, nici acide, nici alcaline, operează transformări atât de adânci și la o temperatură scăzută (37 la 40 °), nu pot decât sa ne surprindă. Și totuși se produce într-o armonie minunata: acizii ar fi produs tulburări formidabile în care zymazele acționează cu o finețe fiziologică demnă de cea mai mare atenție și care provoacă uimire!”
Pentru Dr. Bechamp, rezultatul cercetărilor era foarte clar: „microzimele elaborează celule, țesuturi și întregul organism, așa cum atomii formează molecule. Boala nu este dezvoltarea pasivă a unui germen în organism, ci devierea microzimelor normale în microzime morbide când Terenul biologic este degradat.”
Privind din acest unghi problema, prioritar devine asigurarea vitalității Terenului biologic si nu combaterea unor microbi si viruși, care nu sunt decât stadii temporare si reversibile ale Microzimelor.

Sindromul Gulliver

Motivul pentru care Microzimele nu sunt acceptate de un secol ca organisme vii este dimensiunea lor: sunt mai mici decât pragul oficial al vieții de 150 nanometri ceea ce „nu le-ar permite sa se auto reproducă”. Exista oare in biologie „sindromul Gulliver”? Daca nu vrem sa observam ceva, înseamnă ca acel ceva nu exista?
Referințe mai exista, însă trebui sa le cauți: „O nouă formă de viață: Microzimele”.
Realitatea este însă ca Microzimele sunt dificil observabile cu microscoapele clasice, bazate pe fascicul de lumina si pe zoom. Metoda corecta de observare a materiei vii este microscopia in câmp întunecat, care folosește luminescenta fotonica a materiei vii, ceea ce-i permite sa o observe „in direct”, si in cele mai mici detalii. Deocamdată, aceasta tehnologie este utilizata de către unele laboratoare de cercetare in domeniul studierii biofotonilor, in unele Universități sau laboratoare private.
Diferenței dintre microscopia optica /luminoasa si cea in câmp întunecat este subtila. Daca vrei sa observi lumina licuricilor, mergi noaptea in gradina, nu ziua. Însă cum microscopia clasica nu considera ca viul emite biofotoni, ea utilizează o luminozitate ridicata si pe eșantioane de tesut tratate chimic.
Exista si microscoapele electronice, care depășesc de sute de ori rezoluția microscoapelor in câmp întunecat, cu zoom-uri de 1 x milion. Ele au însă dezavantaje capitale pentru observarea Viului:
1. Este focusat un fascicul de electroni direct către substanțele biologice observate, ceea ce provoacă descompunerea prin iradiere (30-50 000 V) a biofilmului organic al microzimelor.
2. Substanțele biologice studiate sunt încapsulate in vid pana ce se generează fluxul de electroni, ori lipsa oxigenului duce firesc la o descompunere din start a compușilor biologici vii.
3. Zoom-ul de 1-2 milioane depășește de 1000 de ori talia grupărilor microzimelor, caci ajunge la talia moleculelor simple, chiar a atomilor, ceea ce face sa „treacă pe lângă” microzime, fără sa le observe.
Este ca si cum te-ai juca cu zoom-ul unui binoclu la marginea unei păduri: când dai prea puțin – vezi doar copacii, când prea mult – vezi un fir de praf de pe frunza…dar niciodată nu-l reglezi ca sa studiezi frunzele. Ori frunzele sunt plămânii copacului așa cu Microzimele sunt zidarii si cărămizile organismului nostru.
Oricum, nici microscopia optica clasica nu face eforturi sa analizeze materia vie in Vivo, si când arunci o privire a modului in care se face o analiza bacteriana astăzi…ramai puțin surprins. Iata un rezumat din „TEHNICI DE GENETICĂ BACTERIANĂ:
„ Dupa ce extrasul viu este pe rând centrifugat la 8000 rpm, înghețat la -20C sau încălzit la 37C, se adaugă glucoza /detergent SDS (sodiumdodecilsulfat)/ soluție salină KCl/ cloroform / alcool izoamilic / alcool isopropilic / tampon TE pH 8./ etanol 70% rece / acetat de amoniu, EDTA, KCl…plus un bonus de 100V timp de 1-2h in noile „Western blot protocol”.
Aceste metode si substanțe toxice par totuși destul de invazive pentru a analiza materia Vie. De exemplu, clorura de potasiu (KCl) este folosita in pedeapsa cu moartea prin injectare in America. Daca trebuie sa ucidem celulele ca sa aflam ce sunt ele, ar însemna sa ucidem martorii de la proces ca sa le înțelegem mesajul. Ce-i drept… se mai întâmplă si asta.

Cercetătorul finlandez Dr. John Cisar, dezamăgit fiind prin anii 2000 ca nu poate obține reproducea in cultura a Microzimelor, le-a declarat „nanocristale” de calciu, fără viată. Poate ar fi fost mai corecta denumirea de nanoparticle de siliciu, vezi „Self-assembled silica-carbonate structures and detection of ancient microfossils (Science 302:1194–1197). In acest articol se vorbește despre Microzimas ca si fosile, ceea ce nu este fals, caci ele rezista sub forma bruta chiar in rocile vulcanice sau pe fundul oceanelor.
Si când auzi „silica-carbonat”, nu poți sa nu observi ca acest siliciu este omniprezent astăzi in toata electronica procesoarelor si super-calculatoarelor.
Alți cercetători au reușit chiar performanta sa constatate ca odată ce aceste „nanocristale” sunt puse in mediu de cultura propice (asemănător celui din organismele vii), ele se autoreproduc: Do blood-borne calcifying nanoparticles self-propagate? Așa este si proba se face ușor: pui o bucățica mica de calcar sau dolomita intr-un vas cu apa si puțin gălbenuș de ou: in câteva săptămâni Microzimele fosilizate din acel calcar vor începe sa se replice. Daca pui doar gălbenușul, soluția se descompune. Frustrant pentru microbiologie, caci nici măcar virușii, verișorii lor de 10 ori mai mari nu se pot reproduce singuri.

  In rezumat, dilemele sunt multiple:
– Microzimele se autoreplica, deci nu sunt viruși
– Rezistă radiațiilor si temperaturilor extreme, deci nu sunt bacterii.
– Răspund la stimulii luminoși deci nu sunt simple cristalele anorganice.
 Întrucât nu sunt nici viruși, nici bacterii si nici simple cristale, nu se doreste schimbarea paradigmei biologice de dragul lor, așa ca li s-a dat o încadrare  biologica cat mai evaziva:
– fragmente virale moștenite de ADN ( tehnologia CRISPR
secvențe virale extraterestre
relicve bacteriana: mitocondria.
Este admisa orice interpretare, cu excepția referințelor la Microzimas, Somatide sau Endobionte.
Dar cum viata bate filmul, o dovada nostima a conservării informației in lipsa ADN-ului este si Telegonia. Biologul francez Felix Le Dantec, a demonstrat ca la împerecherea unei iepe cu o zebra mascul nu rezulta nimic (genoamele celor doua specii sunt incompatibile), dar când aceeași iapa a fost împerecheată cu un cal, este posibil ca mânjilor sa le apară dungi. Concluzia d facto a fost ca informația ADN-ului din împerecherile anterioare rămâne înscrisă cumva in organism, deși nu in ADN. Conceptul particulelor de siliciu/microzimas ca suport informațional explica însă Telegonia, si astfel putem înțelege de ce se naște un copil negru din doi părinți albi: amorul trece, informația rămâne. Acum n-are rost sa va uitați cruciș la vecini, caci tradiția noastră populara a prevăzut aceste accidente informaționale: „ce-i in curtea mea, i-al meu”.
In schimb, asta ar trebui sa dea de gândit la problematica filtrării serumului de bovine sau de maimuță, folosit ca suport vaccinal, caci Microzimele sunt dificil de filtrat.

Concluzie Microzime
Microzimele reprezintă unitatea de bază, structurală și funcțională a Vieții, cu capacitatea de autoreplicare si executare a unei informații. Ele transmit intacta informația genetica a speciei noilor generațiilor de organisme ceea ce împiedica in natura încrucișările genetice intre speciile de plante si animale. Putem spune ca sunt nemuritoare, caci la moartea unui organism, ele pierd doar biofilmul organic, dar siliciul si informația de pe el rămâne intactă, chiar la temperaturi ridicate.

Odata ce Microzimele sunt unitatea de baza a Vieții, sa trecem la urmatoarele patru capitole:
2 Pleomorfismul – Mutabilitatea funcțională a microzimelor.
3. Coloidul -Generator energetic
4. Transmutatiile biologice
5. Homeostazia

La sfârșitul acestor 5 capitole veți sti tot ce este necesar pentru a adăuga Viata anilor si nu ani Vieții.

 

Join the discussion One Comment

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.